---
title: "IPO-urile companiilor de AI. Marea oportunitate sau scam-ul deceniului?"
description: "Luna iunie a acestui an (n.r. 2026) a adus un eveniment extrem de interesant si de important, discutat prea putin in spatiul media din Romania, dar care cel mai probabil va avea consecinte..."
url: https://blogdeit.ro/ipo-urile-companiilor-de-ai-marea-oportunitate-sau-scam-ul-deceniului
date: 2026-06-25
modified: 2026-06-24
author: "Mircea-Gabriel Macarie"
image: https://blogdeit.ro/wp-content/uploads/2026/06/stock_cover.jpg
categories: ["News", "IT"]
tags: ["actiuni", "ai", "bursa", "capital", "it", "MGM", "NASDAQ"]
type: post
lang: en
---

# IPO-urile companiilor de AI. Marea oportunitate sau scam-ul deceniului?

Luna iunie a acestui an (n.r. 2026) a adus un eveniment extrem de interesant si de important, discutat prea putin in spatiul media din Romania, dar care cel mai probabil va avea consecinte semnificative la nivelul industriei Tech, dintr-o perspectiva globala.

E vorba despre IPO-urile unora dintre cele mai importante companii de dezvoltare a modelelor de Inteligenta Artificiala, SpaceX, OpenAI si Anthropic, intr-una dintre cele mai mari miscari de pe bursa americana din ultimii ani care a nascut multe discutii in mediul financiar. Ce reprezinta asta, care e semnificatia momentului pentru industria IT si ce va urma mai departe, incercam o discutie despre viitor in articolul de astazi.

## **Ce inseamna IPO?**

Pana la scenarii si ipoteze, sa o luam cu inceputul pentru a creiona contextul discutiei. Mai intai, la ce ne referim cand zicem IPO? Aceasta este abrevierea de la „Initial Public Offering” (oferta publica initiala ca traducere) si reprezinta acel moment in care o companie (de regula marile corporatii multinationale) decide sa se listeze la Bursa si astfel scoate la vanzare actiuni pentru publicul larg care doreste sa investeasca si sa detina o cota parte din respectiva corporatie.

Principalul motiv care conduce o companie pentru a se lista la Bursa este acela de a strange capital proaspat reprezentat de banii platiti de oameni pentru actiuni, astfel incat sa dispuna de noi fonduri pentru investitii in respectivul business.

![](https://blogdeit.ro/wp-content/uploads/2026/06/pexels-pixabay-534216.jpg)*IPO-ul reprezinta listarea la bursa a unei companii private. Sursa imaginii: Pexels.com*

Bursa reprezinta una dintre formele cele mai cunoscute de piata financiara in economia capitalista, unii considerand-o chiar inima acesteia, fiind locul unde se tranzactioneaza produse financiare (actiuni, obligatiuni etc.) si se investesc banii astfel incat sa se obtina profit solid si constant pe termen lung.

Atentie, bursa nu e un joc de tip Caritas, bagi 1000 euro azi in actiuni si luna urmatoare valoreaza 2000 euro, e fals. Bursa presupune multa documentare, investitii strategice si constante pe termen lung (cel putin cativa ani) pentru a vedea o diferenta. Insa avantajul este dat de randamentele sale, de regula mai bune decat rata inflatiei.

Un alt motiv pentru care companiile aleg sa se listeze la bursa este publicitatea creata de acest eveniment, prin care devin si mai cunoscute (daca nu erau deja) in ochii publicului si a industriei de profil, plus doza de credibilitate asigurata de faptul ca fiind listata la bursa, tu in calitate de companie esti mult mai bine controlata de stakeholderi, esti obligata sa fii mult mai transparenta cu finantele tale si nu mai poti sa faci chiar tot ce vrei peste noapte. Ca o paranteza, asta explica si reticenta politica din tara noastra de listare la bursa a companiile de stat, chiar si pachete minoritare.

Din punct de vedere procedural, inainte de IPO o companie e detinuta de fondatorii ei, investitori privati cu o anumita putere, cel mai adesea exemplu fiind fondurile de investitii, si eventual angajati, nu si de catre alti oameni din afara acestei sfere restranse.

Cand compania decide sa se listeze la bursa si sa isi vanda practic o parte din totalitatea ei catre public, se face o cerere catre bursa unde se doreste sa se listeze (partea birocratica cu multe acte), in cazul de fata NASDAQ, si se stabileste un pret initial al actiunilor care incep sa fie tranzactionate astfel pe bursa respectiva. Dupa debutul acestui proces, pretul actiunilor incepe sa se schimbe, fiind determinat de cererea si oferta care se stabileste pe bursa pentru actiunile companiei respective.

Desigur, ca orice decizie de business, exista si anumite dezavantaje ce insotesc un IPO. Printre acestea putem enumera succint: obligatiile mai largi de raportare a veniturilor si cheltuielilor, audituri serioase, presiunea constanta din partea stakeholder-ilor (investitorilor) pentru rezultate trimestriale din ce in ce mai bune, sau expunerea publica mai mare ce conduce la o supraveghere mai stricta din partea autoritatilor de reglementare financiara.

## **IPO-urile pentru marile companii de AI (OpenAI, SpaceX, Anthropic)**

Asa cum mentionam si la inceputul articolului, subiectul principal al pietei de capital in aceasta luna iunie il reprezinta faptul ca 3 dintre cele mai importante companii care activeaza pe zona de AI, SpaceX detinuta de miliardarul Elon Musk si care a (https://techcrunch.com/2026/04/01/spacex-files-confidentially-for-ipo-in-mega-listing-potentially-valued-at-1-75-trillion-report-says/), OpenAI condusa de Sam Altman ce a dezvoltat arhicunoscutul LLM ChatGPT, si Anthropic condusa de Dario Amodei ce a dezvoltat foarte cunoscutul agent pentru coding Claude Code si modelele Sonnet si Opus.

Prima companie care a avut deja IPO-ul pe 12 iunie a fost SpaceX, deschizand oferta initiala cu o valoare de aproximativ 160 dolari per actiune, iar ulterior valorile au inceput sa fluctueze, cand in crestere, cand in scadere. Vineri, 19 iunie se situau undeva la nivelul de 185$, maximul fiind pe la 218$. Marti, 23 iunie, (https://www.g4media.ro/spacex-a-pierdut-600-de-miliarde-de-dolari-in-doar-trei-sedinte-de-tranzactionare-pe-bursa.html), stergand practic entuzismul initial al listarii ca urmare a anuntului SpaceX de a intra pe piata obligatiunilor corporative, pierzand 600 miliarde dolari intr-o singura zi.

![](https://blogdeit.ro/wp-content/uploads/2026/06/evolutie_spacex.png)*Evolutia valorii actiunilor dupa IPO-ul celor de la SpaceX*

Urmatoarea companie care va urma sa isi debuteze IPO-ul va fi OpenAI, deocamdata nefiind stabilita o zi dar cele mai multe date din presa indica a doua jumatate a anului 2026 (luna septembrie sau ultimul trimestru ca intervale vehiculate), urmand ca si al treilea jucator, Anthropic, sa procedeze in acest sens tot spre finalul anului 2026 sau inceputul lui 2027.

Nu e intamplator acest calendar, oamenii lor de business sunt constienti ca daca s-ar fi lansat IPO-urile concomitent, nu ar fi beneficiat nimeni pana la capat si ar fi dus si la turbulente mai mari pe burse, formula etapizata fiind cel putin in aparenta o carte mai buna pentru toti. Desigur, exista si riscul ca daca primul IPO, al companiei SpaceX, nu va fi suficient de atragator, sa existe un efect negativ de domino si asupra urmatoarelor listari.

Momentul in sine e unul de referinta in istoria recenta a acestui business numit AI. Vom vedea care este adevarata expunere si valoare a acestor companii, care sunt in mod transparent cifrele lor de bilant si ce finantare vor reusi sa atraga de pe piata, si daca AI-ul este intr-adevar o mana cereasca sau e doar o bula umflata artificial care se va sparge. Numai cei de la SapceX au planificat o atragere de capital prin listare ce (https://techcrunch.com/2026/04/01/spacex-files-confidentially-for-ipo-in-mega-listing-potentially-valued-at-1-75-trillion-report-says/), ceea ce daca se realizeaza, l-ar transforma pe Elon Musk in primul trilionar! (da, ati citit bine) din istoria planetei Pamant.

Nu am intentia deocamdata sa comentez etica acestui lucru, dar o alta statistica interesanta spune ca daca ai o avere de 1 dolar, esti mai aproape de al doilea cel mai bogat om de pe Pamant, decat este al doilea om din clasament de primul. In mod cert, dezechilibrele au ajuns foarte mari, si cei bogati cauta sa devina si mai bogati.

## **Marea oportunitate financiara sau „teapa” deceniului?**

Ajungem si la intrebarea cheie care probabil se afla pe buzele multora dintre noi: sunt aceste IPO-uri ale companiilor de AI o mare oportunitate de a investi si a dobandi randamente foarte bune sau constituie, intr-o formula imbracata frumos cu ajutorul marketing-ului, o mare teapa adresata publicului larg?

Deja puteti ghici principalul meu raspuns cu care v-am obisnuit in ultimii multi ani aici pe blog: depinde. Nefiind vreun analist financiar sau vreun investitor versat, nu voi da raspunsuri cu 100% certitudine, nici nu pot sa prezic ce se va inampla in viitor, ori sa ofer sfaturi despre ce anume trebuie facut. Insa putem sa ne dam cu parerea (in limitele argumentate ale bunului simt) si sa pornim o dezbatere.

Cei mai optimisti vad prin aceste IPO-uri oportunitati excelente pentru a investi intr-un business care inca e considerat pe crestere, fiind foarte tanar, si ca (https://blogdeit.ro/inteligenta-artificiala-incotro-viitorul-folosirii-ei-si-alternative-practice), astfel incat o investitie in actiuni la 3 dintre cei mai importanti jucatori de pe aceasta piata nu poate aduce decat beneficii.

Cei mai degraba pesimisti sunt rezervati in a investi in aceste companii care desi se lauda cu venituri de ordinul miliardelor, au si pierderi semnificative din acelasi ordin de marime, nu au un profit solid rezultat strict din comercializarea produselor proprii si inca sunt dependente de fondurile de investitii care au pompat si pompeaza foarte multi bani in speranta de a dezvolta acel AI ce va fi profitabil, candva.

Daca e sa fiu putin carcotas, as spune ca ambele parti au dreptate, si toate ideile invocate reprezinta una din fatetele de adevar ale acestei situatii. Nimeni nu poate spune cu precizie ce se va intampla in urmatoarele luni, insa sunt destui oameni care asimileaza „bula” AI cu alte crize din trecut, cel mai cunoscut caz fiind bula „.com” de la inceputul anilor 2000.

Exista posibilitatea unui scenariu pozitiv, in care bursa va creste, companiile AI vor deveni profitabile iar tehnologia aceasta va deveni din ce in ce ami accesibila publicului larg. Dar exista si scenariul mai negativ in care aceasta bula se va sparge, va declansa o criza financiara puternica ce va matura sectorul IT, oamenii pierzand banii investiti pe bursa in aceste companii.

Personal cred insa ca e un moment bun pentru a pune sub lupa starea financiara a AI-ului, pentru a transparentiza situatia financiara a acestor companii in care s-au pompat foarte multi bani fara o acoperire reala sub aspectul cerere-oferta si rata de profit. Astfel, putem vedea cu adevarat ce crede piata, prin instrumentul bursei, daca are incredere in aceste business-uri ce deja par a fi mamuti precum Google.

Tot ca o parere personala, nu m-as duce cu sacul la pomul laudat, deoarece actiunile pornesc cu preturi initiale destul de mari (~160$ la deschidere pentru SpaceX), iar 10 actiuni reprezinta deja niste economii serioase puse la bataie. Ramane sa vedem in urmatoarele 6-12 luni cum se va acomoda piata de capital dupa aceste IPO-uri. Inca nu avem suficiente date pentru a ne pronunta oricum, ca sa zicem daca e o oportunitate deosebita sau o mare teapa.

## **Concluzii**

In incheiere, banii sunt facuti sa circule cat mai mult intr-o economie capitalista, asta daca ar fi sa vin cu o idee de tip Warren Buffett. Investitiile la bursa sunt o modalitate mult mai buna de a ne proteja banii de devalorizarea prin inflatie, insa trebuie facute cu cap, documentate temeinic si nu in lucruri volatile precum criptomonedele.

Companiile de AI tocmai scriu un nou capitol din istoria lor, acela al listarii la bursa. Ramanem deschisi sa vedem cum vor evolua aceste afaceri, daca vor deveni cu adevarat profitabile prin atragerea de capital de la publicul larg sau se vor afunda si mai tare in decalajul dintre venituri si cheltuieli, insa aceasta borna ramane ca un reper important. Si orice ati decide sa faceti cu banii vostri, faceti-o documentat si in cunostinta de cauza. Sunt curios de opiniile voastre, asa ca va incurajez sa le spuneti in comentarii la articol sau pe LinkedIn.

## **Surse**

Detalii despre listarea lui (https://www.xtb.com/ro/analize-de-piata/openai-se-alatura-valului-de-oferte-publice-initiale-pe-fondul-consolidarii-pozitiei-pietelor-americane), (https://startupcafe.ro/compania-ai-anthropic-claude-initiat-listare-bursa-ipo-100680) si (https://www.antena3.ro/economic/companii/anthropic-a-depus-documentele-pentru-listarea-la-bursa-compania-ar-putea-debuta-cu-o-valoare-de-un-trilion-de-dolari-790455.html)

(https://www.youtube.com/watch?v=9OXO9gcV_Po)
