De ce avem nevoie de etică în domeniul IT? (1/3)
Acesta este primul articol dintr-o mini-serie de trei axate în general pe domeniul eticii în domeniul IT, în care voi discuta despre importanța acesteia și diverse coduri și principii de etică din această sferă. În acest prim articol voi încerca să răspund deci la întrebarea din titlu: de ce avem nevoie de etică în domeniul IT?
Ce este etica?
Pentru a putea înțelege, este necesar mai întâi să vedem la ce se referă noțiunea de „etică”. Într-un sens mai general și nu foarte filosofic, etica înglobează acele idei, teorii și principii care se referă la norme acceptate de către societate și care sunt, mai mult sau mai puțin, respectate și transpuse în practică. Cu alte cuvinte, etica se referă la ceea ce e bine pentru oameni în general, ceva ce e de bun-simț, atât teoretic cât și practic (common sense ar fi termenul din engleză, mai potrivit în multe contexte). Desigur, așa cum intuim, etica nu e aceeași pentru toată lumea, ea fiind diferită de la o comunitate locală la alta, de la o țară la alta, sau chiar când vorbim de civilizații diferite. Ca să înțelegi mai bine, gândește-te ce înseamnă consumul de alcool pentru un creștin și pentru un musulman.
Există în zilele noastre o strânsă legătură între etică și legislație. Mai exact, o bună parte din faptele care încalcă normele tacit acceptate de societate sunt supuse legii și pedepsite în consecință, lucru care ne arată că în unele cazuri ceea ce nu este etic, este deci ilegal. Putem astfel să vorbim de un cadru etic pentru fiecare individ, dar și pentru fiecare domeniu de activitate în parte.
Argumente pentru necesitatea eticii în IT
Revenind la subiectul nostru, și în domeniul IT avem nevoie de un cadru în care să fie respectate anumite norme de etică (măcar în mare parte dacă nu total) la nivel personal, dar și profesional, în relația cu colegii de breaslă sau cu clienții, pentru a putea desfășura o cât mai bună activitate, care să fie utilă, productivă și profitabilă pentru ambele părți ale discuției.
În primul rând, un cadru etic, reglementat de un cod de etică sau deontologie profesională asigură un mediu corect în care cei care lucrează în IT se pot dezvolta profesional. Ar fi extrem de frustrant să știi că tu încerci să fii corect, să livrezi o muncă de calitate la timp, făcută și gândită de tine, iar alții sabotează acest lucru și implicit de trag pe tine în spate, ceea ce devine cu timpul frustrant.
Un al doilea argument pentru necesitatea unui cadru etic este acela că poate ajuta programatorii și nu numai, chiar și simplii oameni care doar interacționează cu mediul digitalsă respecte mai bine legislația din domeniu. E mai ușor să respecți o lege când știi că te ajută și pe tine, că te protejează de infracțiuni, abuzuri și alte cazuri penale. Ca să dau câteva exemple, un cadru etic bine respectat ne poate feri de fraude financiare și înșelăciuni în spațiul virtual (a.k.a. hackerii care îți zic că ai câștigat o moștenire faină, și trebuie să dai click doar pe niște „simple” link-uri).
Mai mult, respectarea unor principii de etică și profesionalism în IT pot asigura creșterea profitabilității muncii individuale și a business-ului în general. Un client va fi mult mai mulțumit de un om sau de o firmă care își face treaba corect, într-un mod onorabil și transparent, și nu încearcă să maximizeze profitul prin sacrificarea calității produselor software ori a cerințelor clientului. Acest comportament etic pus în practică poate ajuta, în mod concret, la diminuarea unei probleme frecvente în IT care privesc triada calitate – rapiditate – costuri; o problemă specifică fiind ceea ce se cheamă Technical Debt („datoria tehnică” în traducere, pentru detalii vedeți clipul de pe canalul de YouTube: https://youtu.be/eP3-OkXpbpA).
Concluzii
Ca să închei cu câteva concluzii scurte, este important să avem o etică profesională și în domeniul IT, deoarece ea oferă o coerență mai mare în relația personală și de muncă între colegii din IT, dar și față de clienți. Beneficiile eticii nu sunt doar teoretice („așa e bine și frumos”), ele pot avea consecințe pozitive traduse într-un mediu de lucru cu o competiție corectă, iar profitabilitatea este și ea influențată în sens pozitiv prin livrarea unor produse de calitate, în beneficiul clientului.
Acesta este primul articol dintr-o serie dedicată subiectului Eticii în IT. Următoarele două articole pot fi accesate mai jos: