Noile trenduri din tehnologie la nivel mondial

In ultima perioada s-a tot vorbit in spatiul public de mai multe tehnologii digitale, hardware sau software, care treptat ne vor impacta viata personala prin implementarea lor in instrumentele uzuale de lucru. Unele mai generale si mai cunoscute, altele mai de nisa, in continuare merita sa vedem care sunt cele mai importante trenduri din tehnologie care vor fi in centrul atentiei in urmatorul deceniu cel putin.

Care sunt pe scurt noile trenduri din tehnologie?

Aceste trenduri sunt date de anumite tehnologii sau aplicatii care in ultimii 5-10 ani au devenit tot mai populare prin mediatizarea lor intensa (in special in mediul online) si prin faptul ca s-au investit foarte multi bani in cercetarea tehnica din spatele lor, care a facut posibil acest lucru. Sa incepem deci.

1. Inteligenta Artificiala

Probabil fara a mai avea nevoie de nicio introducere, se poate spune ca Inteligenta Artificiala este vedeta incontestabila in materie de tehnologie din ultimii ani si din prezent. Chiar daca de multe ori avantajele si influenta ei sunt vadit exagerate din dorinta de a maximiza rata de adoptie si implicit profitul dezvoltatorilor, ea este si va ramane principalul subiect in materie de trenduri Tech.

AI-ul va fi un punct central in domeniul Tech. Sursa: Pexels.com

Ea se bazeaza pe dezvoltarea unor mecanisme avansate cu Machine Learning capabile sa imite macar la nivel basic anumite capabilitati umane: sa genereze continut de tip text care sa raspunda anumitor cerinte, sa creeze content vizual / grafic, sa rezolve in special task-uri repetitive si plictisitoare (de exemplu, sa raspunda la niste email-uri cu un continut mai personalizat, nu robotic). Aceasta forma specifica se numeste AI generativ, precum si arhi-cunoscutul ChatGPT.

Vara aceasta marile companii Tech au anuntat mai multe proiecte pe care le dezvolta sau urmeaza sa le dezvolte. Compania OpenAI (acum parte a Microsoft) a prezentat lansarea unei noi versiuni a chat bot-ului sau extrem de cunoscut, Chat GPT-4o (litera “o” venind de la “omni”). Aceasta noua iteratie este dotata cu capacitati superioare de procesare a continutului de tip text, imagine (vizual) si vocal. Poate sustine conversatii de complexitati diferite, poate interpreta date complexe, intretine conversatii sau chiar sa traduca dintr-o limba in alta. Desigur, e departe de a fi perfect, mai are multe minusuri, dar e un anunt important in contextul evolutiei tehnologice.

Compania Google a prezentat si ea in cadrul unei conferinte tot in luna mai diverse implementari ale tehnologiei AI in produsele sale. Motorul de cautare Google va fi dotat cu procesare AI a rezultatelor, astfel incat se pare ca va fi realizat un sumar al cautarilor, si apoi vor fi livrate link-urile. De asemenea, sistemul de procesare Android, versiunea cu numarul 15, va beneficia si el de imbunatatiri cu AI. Pe langa acestea, mai exista si proiectul Gemini sau Astra, tot varfuri de lance ale Google in sfera AI.

2. 5G, si poate chiar 6G

Tot deja de cativa ani buni se discuta despre tehnologia 5G, iar lucrurile inca evoleaza in acest sens. Iteratia 5G reprezinta o noua versiune a retelei de network prin care datele de internet vor avea o viteza si o fiabilitate mai bune, comparativ cu actualul standard prezent, si anume 4G.

Tehnologia 5G e din ce in ce mai prezenta. Sursa: Pexels.com

Tehnolgia 5G inca se afla la inceputul adoptiei sale, si se doreste a fi un upgrade esential pe partea de viteza de upload si download, si sa ofere mai multa stabilitate retelei mobile. Anumite device-uri recente (telefoane, laptopuri) sunt deja configurate sa suporte conexiune la 5G, in acord cu raspandirea acesteia de catre providerii de Internet fix si mobil.

Un fapt interesant este ca in paralel cu existenta tehnologiei 5G incepe sa se dezvolta si sa fie testat standardul 6G. In Japonia la inceputul anului 2024 a fost testata conexiunea 6G care s-a dovedit a fi mai rapida decat cea 5G de 10 ori la viteza de transfer a datelor, si de 500 de ori mai rapida decat cele mai performante telefoane cu 5G. Va fi extrem de interesant cand acest 6G va ajunge la scara larga.

3. Fenomenul Deepfake

Tot in ultima perioada, ca o consecinta negativa a dezvoltarii tehnologiilor avansate AI si a programelor de creare de continut audio-video extrem de rafinate, a aparut fenomenul de deepfake. Conform site-ului Protectiei Consumatorilor, deepfake-ul este definit drept: „o combinație a “deep learning” (învățare profundă) și “fake” (fals), descriind în mod specific tehnici ce implică utilizarea algoritmilor de învățare profundă pentru a crea conținut multimedia falsificat, în special video, care prezintă persoane reale în situații și contexte false.”

Deepfake-ul este o parte negativa a dezvoltarii tehnologice. Sursa: Pexels.com

Tehnicile deepfake sunt folosite cel mai evident la reclamele (ads) false care reconstituie personalitati din spatiul public, atat ca infatisare cat si ca voce intr-o maniera destul de apropiata cu originalul, si in care se promoveaza produse si servicii chestionabile ca valoare si utilitate, precum site-uri de comert online dubioase, investitii financiare pe platforme necunoscute (cu Crypto sau alte asemenea) si multe altele.

Exista si cazuri mai grave, cand prin deepfake sunt reconstruite personalitati publice care dau impresia ca promoveaza un anumit discurs pentru a influenta masele de oameni care cred fara sa cerceteze acele lucruri, de multe ori in scop electoral si propagandistic. Un alt caz foarte grav este cand o anumita persoana este reconstruita cu deepfake in anumite situatii stanjenitoare pentru a fi ulterior santajata. Toate acestea plus multe alte informatii utile despr cum sa ne ferim de deepfake sunt pe site-ul Protectiei Consumatorilor.

Deepfake face parte din ceea ce se cheama la nivel general Synthetic Media, care inglobeaza totalitatea produselor video, audio, text, imagine care au fost generate cu ajutorul unor algoritmi de Inteligenta Artificiala. Deepfake-ul este partea negativa a acestui domeniu, care desi nu e ceva la fel de pozitiv precum 5G-ul, ne afecteaza si va continua sa ne influenteze vietile in mod direct in urmatorii ani, de aceea am preferat sa il mentionez in aceasta lista.

4. AR / VR

Un alt trend la moda dezvoltat si inainte, dar intr-o maniera mult accelerata dupa anii pandemiei de Covid este cel al tehnologiilor de realitate augmentata si realitate virtuala (Augmented Reality / Virtual Reality, abreviat AR / VR).

Tehnologia de realitate augmentata vine sa adauge diferite elemente si extensii la realitatea fizica prin intermediul device-urilor obisnuite, precum un smartphone. Astfel, prin activarea anumitor aplicatii special destinate de AR, prin camera telefonului putem vedea o realitate schimbata, cu elemente noi, mai colorata si cu creaturi imaginare, dar care se bazeaza pe realitatea adevarata.

Realitatea virtuala este la moda, chiar daca nu la fel de raspandita ca altele. Sursa: Pexels.com

Prin comparatie, realitatea virtuala este un nivel superior care, cu ajutorul unor device-uri construite cu dedicatie pe care utilizatorul si le pune pe cap, ii acopera complet vederea si il transpun intr-o lume complet noua, schimbata, un univers separat cu regulile sale.

La inceputul anului 2024, compania Apple a venit cu o noua lansare in zona de VR, lansand casca Apple Vision Pro, unul dintre cele mai recente produse din aceasta zona tech si cu caracteristici de performanta extrem de interesante. Chiar daca de AR si VR se vorbeste de mai bine de 10 ani, se pare ca aceste trenduri nu vor disparea prea curand, iar viitorul ne va rezerva multe surprize legate de acestea.

5. Quantum computers – calculatoare pe steroizi

Despre calculatoarele cuantice, asa zisele quantum computers se vorbeste nu de ieri de azi, ci de dinainte de anii 2000, insa avansul tehnologic din ultimii ani dublat de finanatrea cercetarilor in domeniu au permis conturarea unor noi directii palpabile in legatura cu acest trend din tehnologie.

Dar ce reprezinta quantum computers? Daca un calculator clasic are un mecanism standard prin care codeaza toata informatia in unitati numite biti, care au doar 2 stari exclusive, 0 si 1 (adevarat si fals), un quantum computer foloseste o unitate de informatie numita qubit, care permite sa cripteze informatie care este si 0 si 1 simultan. Qubit este rezultatul folosirii sistemelor fizice care nu sunt folosite in calculatoarele clasice, precum viteza de spin a unui electron sau orientarea unui foton.

Quantum computers reprezinta o noua generatie in constructia PC-urilor. Sursa: Pexels.com

Ca sa luam un exemplu, daca pentru un calculator obisnuit sunt suficienti 8 biti pentru a reprezenta orice numar de la 0 la 255, pentru un quantum computer 8 qubits sunt suficienti pentru a reprezenta toate numerele de la 0 la 255 in acelasi timp, deci avand o putere de calcul mult avansata. Iar daca sunt folositi cateva sunte de qubits, ar fi suficient ca acel calculator cuantic sa reprezinte mai multe numere decat exista atomi in Univers.

Chiar daca tehnologia aceasta nu este inca perfect functionabila, avand destule minusuri si puncte sensibile, calculatoarele cuantice vor fi integrate si dezvoltate in continuare, iar viitoarele computere vor avea o putere de calcul din ce in ce mai mare, ajutandu-ne sa executam operatii mai multe si mai complexe.

6. Internet of Things / Internet of Behaviours

Un alt conceput despre care s-a vorbit si se dezvolta si in prezent, cu probabilitate maxima ca el sa ajunga la noi niveluri in urmatoarele decenii este cel de Internet of Things (IoT), asa-numitul „internet al lucrurilor”.

Acesta presupune, chiar daca nu intr-o maniera prea intuitiva dupa numele sau, ca anumite obiecte fizice care pot fi calculatoare, obiecte de uz casnic (roboti de bucatarie, masini de spalat, aparate de aer conditionat etc.) sau roboti industriali sunt legate intre ele prin intermediul unei conexiuni de retea (nu neaparat Internetul public), si se pot manevra de la distanta aceste obiecte interconectate.

IoT-ul isi face treaptat simtita prezenta in vietile noastre cotidiene. Sursa: Pexels.com

Spre exemplificare, ne putem gandi la un aparat de aer conditionat care este legat de un telefon mobil inteligent si controlat prin intermediul unei aplicatii dedicate. Cele doua sunt obiectele, aparatul de aer conditionat nefiind un calculator care sa caute ceva pe Internet, ci este legat la o retea cu telefonul pentru a putea fi reglat dupa bunul plac. Iar exemplele sunt mult mai numeroase si mai avansate.

Etapa urmatoare a dezvoltarii lui IoT este IoB – Internet of Behaviours. Acesta presupune ca obiectele legate intre ele prin conexiunea unei retele pot face schimb de date si sa le analizeze intr-un mod extrem de avansat, impletind acest lucru cu psihologia umana, astfel incat sa anticipeze comportamentele umane.

Un domeniu unde isi poate face simtita prezenta prin excelenta este in vanzari, unde prin IoB se pot analiza comportamentel umane de consum si sa le influenteze chiar, pe baza datelor primite de la clienti. Suna destul de SF, dar nu e decat o alta etapa in dezvotlarea tehnolgoiei, iar IoB este cu siguranta un trend ce se va mentine in viitorul mediu si indepartat.

7. Voice Recognition Technology

O tehnologie intuitiva dupa nume, care adesea a aparut invocata in filme si seriale de fictiune, dar care nu mai e deloc ceva de domeniul fantasticului: tehnologia de recunoastere vocala (Voice Recognition Technology).

Aceasta tehnologie se referea la capacitatea sistemelor digitale de a recunoaste, de a interpreta si de a intelege comenzile vocale umane, precum si de a putea raspunde acestora atat cu o voce, cat si cu procesarea anumitor actiuni. Practic, utilizatorii le pot spune vocal anumitor programe sau calculatoare ce sa faca, iar repsectivele sisteme sa execute acele comenzi primite.

Voice Recognition technology poate fi intalnita in foarte multe locuri. Sursa: Pexels.com

Desigur, Voice Recognition nu a aparut recent ci exista de multi ani deja, marile companii dezvoltand cunoscute aplicatii care permit recunoasterea comenzilor vocale ale oamenilor, precum Cortana de la Microsoft sau Siri de la Apple. Chiar daca la inceput pareau destul de rudimentare si perfectibile, ele au ajuns sa aiba un grad ridicat de recunoastere a comenzilor vocale astazi. Si ca petrecerea sa fie completa, in scena a intrat si AI-ul in componenta lor.

Inclusiv iteratia „4o” a lui ChatGPT suporta tehnologia de recunoastere vocala, si poate inclusiv traduce in timp real o intrebare primita, sau sa raspunda la una intr-o cu totul alta limba, in functie de ce i se cere. Astfel, acest trend nu are cum sa dispara, ba dimpotriva, va continua sa fie integrat in tot mai multe produse software pe piata.

8. Biotehnologia

Mutand centrul atentiei spre zona de cercetare biologica si medicala, dar fara a scapa din vedere si sfera tehnologica, ultimii 15 ani au conturat un domeniu extrem de fascinant si de sine statator, si anume biotehnologia.

Tot mai multe tari investesc serios in biotehnologie. Sursa: Pexels.com

Acest domeniu cuprinde acele sisteme si programe tehnice care se folosesc (si) de organismele vii, de sistemele biologice sau diferite micro-celule pentru a analiza si crea diferite produse. Dupa cum se poate intui, concentrarea celor mai multe astfel de biotehnologii au fost si sunt dezvoltate pentru a sustine in special domeniul medical, pentru a cauta noi solutii de a preveni, cerceta sau chiar vindeca anumite afectiuni.

Biotehnologia se foloseste astazi in mod activ pentru a gasi noi tratamente medicale sau pentru a crea noi produse biologice, precum ingrasamintele mai eficiente si naturale pentru agricultura, care sa ajute culturile sa ofere un randament mai bun. In mod evident, ramane o directie tehnologica de mare interes pentru toate statele care investesc serios in cercetare.

9. Cloud – un nor in care existam deja

O alta directie extrem de cunoscuta spre care au migrat foarte multe companii IT este cea de Cloud computing. Fiind deja un termen extrem de frecvent intalnit, ca si AI-ul, cloud-ul a ajuns sa fie sinonim nu doar cu o tehnologie avansata in ultimii ani, ci chiar cu un modus vivendi al desfasurarii proceselor software.

Tot mai multe procese se desfasoara in cloud. Sursa: Pexels.com

Prin Cloud computing (sau memoria in cloud) ne referim la translatarea datelor, bazelor de stocare, proceselor si infrastructurii dintr-un mediu clasic, hardware, intr-unul virtual care inglobeaza la nivel mondial toate aceste componente. Practic, aceasta tehnologie a aparut pentru a depasi limitarea fizica a componentelor hardware si la localizarea lor fixa spre un mediu virtual, cu performante substantial imbunatatite pe partea de procesare a datelor si care poate fi accesat mult mai usor de computerele din intreaga lume.

Un exemplu extrem de sugestiv al aplicarii tehnologiei Cloud in ultimii ani, si car va continua si in viitor, este Cloud gaming-ul. Compania Nvidia a dezvoltat in perioada 2019-2020 aplicatia GForce NOW care iti permite de pe orice computer oricat de vechi si depasit hardware ar fi acesta, sa accesezi in Cloud diverse jocuri online, si sa te poti juca in voie, la performante decente sau bune, si fara a mai pirata acele jocuri.

Chiar daca de Cloud se vorbeste deja de multi ani, e o directie ce nu va fi abandonata, ci dezvoltata continuu si in urmatorii ani, deoarece faorte multe companii, precum Microsoft, Amazon sau Oracle ofera solutii de cloud computing.

10. Tehnologiile sustenabile si eco-friendly

Spre final, un trend destul de nista deocamdata ca interes public, dar care are un potential enorm de dezvoltare in urmatoarele decenii este cel am tehnologiilor sustenabile si prietenoase cu mediul inconjurator (eco-friendly).

Protectia mediului devine o tema centrala, iar tehnologia se pliaza pe aceasta. Sursa: Pexels.com

Acest trend a aparut treptat odata cu fenomenul incalzirii globale si al schimbarii climei cu care eram obisnuiti in anumite zone ale planetei, cu potentialul foarte serios de extindere la toate teritoriile locuite de oameni. Acest lucru se traduce in regandirea modului in care producem energia necesara activitatilor zilnice, in reducerea deseurilor (in special a celor nereciclabile) si in protejarea generala a mediului inconjurator.

Din punct de vedere al tehnologiei, aceste tendinte incep sa se vada si se vor cristaliza si mai bine prin dezvoltarea de computere din materiale reciclabile, de softuri si servere cu un consum tot mai redus de emisii de carbon si energie, la nivel general. Din aceasta perspectiva, viitorul suna foarte interesant.

Concluzii

In incheiere, se poate spune ca nu ne vom plictisi absolut deloc in materie de tehnologie in urmatoarele decenii. Trendurile tehnologice dupa cum am vazut in aceasta selectie extrem de scurta sunt foarte diverse, acopera cea mai mare parte a domeniilor de activitate, si se dezvolta permanent, imbunatatindu-ne (sau nu, dupa cum ama vazut la deepfake) vietile de zi cu zi.

Orice ar fi, tehnologia nu poate fi ignorata, insa ea trebuie integrata intr-o maniera armonioasa cu restul activitatilor umane, astfel incat sa existe cu adevarat un progres in societate, nu sa fie dezvoltate doar de dragul de a mai scoate pe piata un produs de PR si atat.

Surse suplimentare pe subiect

Un articol despre principalele trenduri Tech ale anului 2024

Revista Forbes despre trendurile Tech din urmatorii 10 ani

Alte 20 de directii interesante din tehnologie

Mircea-Gabriel Macarie

https://www.linkedin.com/in/mirceamacarie/

Tech enthusiast și QA engineer, membru al comunității Vlog De IT. Interesat de testare software (QA) în general, de User Experience și Web Development.

Related post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *