Experienta mea cu hostingul ieftin
In 2018 eram inca la inceput de drum cu acest blog. La vreo 6-7 luni dupa ce am inceput canalul de Youtube am cumparat domeniul blogdeit.ro si am inceput incet sa il dezvolt. Faceam si freelance (la nivel mai mic) si pentru serviciile de gazduire foloseam Webfactor. Imi fusese recomandat de un amic si isi facea treaba. Aveau parca un pachet basic de 2$ pe luna care era perfect pentru multe dintre siturile pe care le construiam atunci pentru tot felul de business-uri mici.
Totul a fost ok cu hosting-ul pana la inceput de mai 2018 cand brusc… nu mai mergea acest blog dar nici celelalte situri pe care le facusem in ultimii ani. Ba mai mult, nu mai mergeau multe din blogurile cunoscute la noi precum cel al lui Cabral, Gaben sau Sebastian Bargau. Am aflat dupa cateva ore de la Zoso si altii ca sunt niste probleme destul de mari cu furnizorul de hosting. Era un scandal legat de niste facturi de electricitate neplatite ce au dus la o deconectare. Si uite asa am ramas vreo 3 zile fara website-uri. Da, atat a durat aceasta “pana” de hosting.
Intr-un final compania Webfactor a fost salvata prin cumparare de Simpliq ce a preluat tot. Bineinteles ca majoritatea oamenilor au schimbat hosting-ul imediat ce au avut acces la fisiere si baze de date. Cu toate ca a fost o experienta neplacuta am invatat cateva lucruri. Primul e ca trebuie sa ai backup-uri dese si salvate extern, e nevoie sa cauti un furnizor mai mare si mai cunoscut si sa nu te zgarcesti la pachete “chele”.
Acest articol a fost scris in cadrul campaniei HostGate – servicii de gazduire web.